Nu există comentarii încă

Judecata moralizatorilor critici

Referințe: Romani 2.1-16

FatarnicieApostolul Pavel se ocupă în acest pasaj de oamenii ce trăiesc sub puternica amprentă a făţărniciei. Există oameni care consideră că se află peste nivelul altora, că dreptatea pe care o practică ei se situează peste standardele semenilor lor. Concluzia apostolului este: ipocritul se află şi el sub pedeapsa lui Dumnezeu!

I. Ipocritul este vinovat înaintea lui Dumnezeu – vers. 1

Moralistul, deși nu comite păcatele lipsite de moralitate, are o sumedenie de alte greșeli în viața sa. Persoana morală poate că nu a furat, poate că lăcomia nu este prezentă în viața ei, dar asta nu-i conferă dreptul de a-l condamna pe altul. Poate omul moral nu a comis o crimă, dar ura este osândită de Dumnezeu ca un păcat la fel de grav. Evanghelia după Matei, capitolul 7, cuprinde vestita Predică de pe Munte, un întreg rechizitoriu împotriva celor făţarnici.

1. Ipocritul moral – Fratele mai mare al fiului risipitor
Evanghelia după Luca, capitolul 15, versetele 29 şi 30, ne înfăţişează pilda fiului risipitor. Accentul atenţiei noastre este pus de obicei pe fiul cel mic, ce a irosit o bună parte din viața sa pe lucruri de nimic şi pierdem din vedere răutatea fratelui cel mai mare, în a cărui inimă nu a fost loc pentru iertarea celui ce vine cu inima frântă şi cere iertare.

2. Ipocritul religios – Fariseul care se roagă în Templu
Textul din Luca 18.9-14 prezintă şi el contrastul dintre doi oameni, un fariseu şi un vameş. Contrastul dintre omul religios, care este totuși încărcat de păcate, şi păcătosul ce îi cere iertare lui Dumnezeu în smerenie.

3. Ipocritul mântuit – David
2 Samuel capitolul 12.5-6. Împăratul David este confruntat cu propria stare de neconformitate cu voia lui Dumnezeu. Atunci când este confruntat cu adevărul, David se frânge în inima lui, Psalmii 32 şi 51 ne descoperă zbuciumul inimii lui frânte.
Cum se va desfășura Judecata lui Dumnezeu, care vor fi criteriile după care El îl va trata pe fiecare om?

II. Ipocritul va fi judecat – vers. 2-16

1. Judecata lui Dumnezeu în acord cu adevărul – vers. 2-5
Răbdarea lui Dumnezeu nu este semnul slăbiciunii Lui, ci mai degrabă dovada dragostei lui faţă de om.

2. Judecata lui Dumnezeu în acord cu faptele fiecăruia – vers. 6-10
Galateni 6.7 confirmă faptul că Dumnezeu nu poate fi acuzat de nedreptate: fiecare persoană va fi judecată după propriile fapte. 1 Corinteni 3.10-15 punctează încă o dată faptul că viața noastră este un criteriu important cu privire la osândirea sau răsplătirea noastră.

3. Judecata lui Dumnezeu în acord cu imparţialitatea – vers. 11-15
Dacă aici pe Pământ relațiile ne mai pot asigura unele beneficii trecătoare, înaintea lui Dumnezeu nimic nu ne poate asigura iertarea, decât jertfa Fiului Său.

4. Judecata lui Dumnezeu în acord cu Evanghelia – vers. 16

III. Concluzie

1. Ce vei face cu păcatul tău? A fost el iertat de Dumnezeu?
2. Ce vei face cu Domnul Isus? Fiul lui Dumnezeu a murit pe lemnul crucii pentru tine! Îl vei ignora mai departe?
3. Ce vei face cu viața ta? Cu toate că auzi toate avertismentele din ziua de azi, vei rămâne în continuare împietrit şi vei respinge șansa de a fi salvat pentru eternitate?
”(…) Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după acea vine judecata.” Evrei 9.27

(Mesaj expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 3 martie 2014)

Pentru mesajul în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.