Nu există comentarii încă

Noaptea minunilor

1-1Referinţe: Ev. Luca 2.1-20

Întreaga istorie a omenirii avea să fie schimbată pentru totdeauna de aceea noapte unică. Profețiile urmau să se împlinească.

1. Minunea nașterii umile a Domnului Isus Cristos – vers. 1-7

Dumnezeul care a creat lumea a venit printre oamenii creați de El, dar aceștia nu au dorit prezența Sa. De la mireasma Cerului El a venit la mirosul ieslei, de la respectul și închinarea îngerilor a venit la respingerea oamenilor, de la roba împărătească la scutecele zdrențuite în care a fost îmbrăcat. El a făcut toate acestea pentru a ne mântui, pentru a ne salva sufletele și ființele decăzute. Atitudinea noastră ar trebui să manifeste smerenie și, cu recunoștință deplină, ar trebui să spunem: mulțumesc frumos, Doamne!

2. Minunea oștilor cerești – vers. 8-14

Îngerii erau pregătiți să aducă mesajul nașterii Fiului lui Dumnezeu: ”Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

3. Minunea lucrării lui Dumnezeu în inima oamenilor – vers. 15-20

Păstorii nu erau oameni interesați de viața religioasă de la Templu, ci erau, mai degrabă, oameni pentru care relația cu Dumnezeu nu era o prioritate. Dumnezeu se folosește în planul Său și de păgâni, de persoane ce nu-L cunosc:
– romanii au fost folosiți de Creator pentru ducerea la îndeplinire a planului Său în ceea ce privea crucificarea lui Cristos
– magii, astrologi păgâni, oameni ce nu făceau parte din poporul ales, au avut parte de un mesaj cifrat din partea Domnului: o stea pe cerul înstelat
Isus Cristos a venit să caute ce era pierdut, a venit să se implice în viața acestui Pământ. Vrei să se implice și în viața ta?

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 23 decembrie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.